Cacao a dat naştere uneia dintre cele mai delicioase produse din lume, ciocolata, care a început să fie fabricată în secolul al XIX-lea.
Fructele de cacao erau folosite pentru a obţine o băutură încă din vremea mayaşilor.
În Mexic, în jurul anului 600 d.H. documente mai precise atestă predilecţia aztecilor pentru cacao din care preparau o poţiune amară şi concentrată numită “techocolat” rezervată împăratului, nobilimii şi războinicilor.
Păstăile de cacao, care pentru indigeni aveau o valoare mai mare decât aurul, erau folosite ca monedă de schimb (troc).
Zeului, care conform legendei, introdusese cacao şi îi învăţase pe adoratorii lui să-l cultive, i se atribuia şi profeţia revenirii ciclice la fiecare 52 de ani a înţelepciunii şi cunoaşterii. În mod curios, debarcarea lui Hernan Cortes cu trupele sale, în 1519, în ţara lui Montezuma, împăratul aztecilor coincidea cu împlinirea termenului acestei profeţii şi astfel Cortes şi soldaţii săi au fost întâmpinaţi ca zei, primind ca ofrandă „techocolat”. Totuşi ceea ce a atras cel mai mult atenţia conchistadorului a fost valoarea fructelor de cacao ca monedă de schimb. Cu un bun simţ al negoţului, Cortes începu să vândă aztecilor cacao pentru aur, metal indiferent pentru indigeni.
În acelaşi timp, spaniolii începură să consume această băutură care deveni o adevărată delicatese în momentul în care i-au adăugat zahăr.
Călugăriţele instalate în Mexic au îmbunătăţit reţeta adăugând vanilie, scorţişoară şi anason.
Apoi ciocolata a început să cucerească Europa; în 1528, Cortes s-a întors în Spania cu o încărcătură de cacao, împreună cu reţetele şi ustensilele necesare pentru prepararea ei.
Fructele de cacao erau fermentate, uscate la soare, prăjite şi presate între două pietre fierbinţi obţinându-se o pastă aromată turnată în formă de bare sau turte la care se adăuga apă, zahăr sau miere după preferinţe.
Noua băutură era fascinantă; era considerată medicament, tonic şi chiar afrodiziac. Cu timpul reţetele au fost îmbunătăţite, ciocolata putând fi un aliment sau o băutură, ca băutură consumându-se în zilele de post.
Pentru mult timp ciocolata fu exclusiv spaniolă şi era rezervată claselor sociale privilegiate. Contrabanda, vizitatorii de la Curtea Spaniei, schimburile între mănăstiri, capturarea corăbiilor care veneau din Mexic… toate acestea au permis ajungerea ciocolatei şi în alte ţări.
şi-a făcut apariţia aproape simultan în toate ţările; în 1615 a fost introdusă oficial în Franţa, în Italia ciocolatierii au introdus-o în 1606, în Germania apăru în 1646 unde fiind grevată de multe impozite consumul era foarte redus. Englezii o descoperă în 1657 şi deschid saloane de degustare între care “ Cacao Tree “ şi “ The White’s”. În 1697 un cetăţean elveţian cunoscând ciocolata în Belgia, a adus-o în ţara sa şi a început să o fabrice în 1711. Dulcea băutură a ajuns în Austria adusă de împăratul Carol al VI-lea, în Suedia în 1737 şi abia în 1755 coloniile engleze din America de Nord cunosc băutura ce cucerise toată Europa. Fiecare ţară căutând propria sursă de aprovizionare, plantează cacao în coloniile sale.
Naturalistul Charles Linne i-a dat numele latin de „Theobroma” care înseamnă alimentul zeilor, în onoarea zeului Quetzalcoatl.
Trecerea de la ciocolata lichidă la solidă a început cu ideea creării unei băuturi mai puţin concentrate. În 1819, la Paris, Pelletier, în prima fabrică, folosindu-se de abur a obţinut ciocolata sub formă de tablete (solidă). În acelaşi an Francois Louis Cailler a fondat în Vevey, Elveţia prima fabrică de ciocolată din această ţară fiind imitat în 1831 de Ammédée Kohler care s-a stabilit în Lausanne.În 1875, tot în Vevey, laboratorul lui Henri Nestlé era vecin cu o mică ciocolaterie creată cu puţin timp înainte de Daniel Peter care a avut ideea amestecării laptelui cu ciocolata, astfel născându-se prima ciocolată cu lapte din lume. Ulterior Peter s-a asociat cu Cailler şi Kohler, în 1929 cele trei mărci au fuzionat cu Nestlé consemnând astfel unirea definitivă a producţiei de ciocolată cu lapte sub această marcă.
În 1828, olandezul Conrad Van Houten a inventat o presă care i-a permis să elimine materia grasă (untul de cacao) putând obţine astfel pudra de cacao pe care o cunoaştem astăzi drept ciocolată amară.
Încă de la începuturile sale, industria de ciocolată elveţiană a pus accentul pe calitate. Aceasta, împreună cu industrializarea, a făcut posibil ca ciocolata sa ajungă la toate păturile sociale din lumea întreagă; industria elveţiană va trece de la o producţie de 600.000 kg/an în 1890 la 17.000.000 în ajunul Primului Război Mondial.
Pentru a nu pierde supremaţia, elveţienii au hotărât să dezvolte mari centre de producţie în apropierea punctelor de consum locale iar sistemele automatizate introduse în anii ’70 au necesitat investiţii mari. Acum au apărut noi forme şi produse de ciocolată adaptate pieţei menţinând calitatea cu care ne-am obişnuit.
Angelica Monserrat,
Veracruz, Mexic
Articol preluat din revista Ţăranul Român, iunie 2011
